Cand lumea este proasta, lumea este proasta!

N-am sa inteleg toata viata mea, de ce se caca pe ei unii angajatori si se apuca de instruit angajatii pe niste teme pe care oricum nu le inteleg, nu le cunosc si nici n-or sa le aplice vreodata! De-un par exemplu, uite cum ma duc eu la o instruire din asta, cu un domn venit de la bucale, plin de "of course-uri" si ok-uri de parca "bineinteles" si "in regula" ar fi in chineza, care numa' ce s-apuca el de dat cuparerea si din gura-i proasta dar si din mana, unde credeti, cu creta, pe tabla, intr-o sala de sedinte!!! Acuma, io am zis la toata lumea: nici daca m-ar taia cineva bucatele mici si-ar pune sare pe mine, n-as vrea sa retraiesc partea din viata mea in care se intampla sa merg la liceu! Deci, fratele meu, la scoala generala mai era cum mai era, chestii de copii, nazdravanii, una-alta, la facultate viata, noutati alea-alea, dar la liceu nu m-as intoarce nici moarta! Numai ce imi amintesc de stresul absentelor, de plictiseala absolut mormantala din orele tinute de cate unul ori una care habar n-avea pedagogie, de cum ne priveau profii de sus, ca pe ultimele taraturi, cu aerul ala de satrapi/calai, de-i visai noaptea cum scot matele din tine ca n-ai caiet de teme, mi se ridica parul pe spate! Ei si cum ziceam, la treizeci de ani impliniti binisor de curand, mi-am spus io in mintea mea ca imi facusi norma cu profesori, diriginti/diriginte nefututi/e care te dau afara de la ore ca nu le place moaca ta, trecusi oleaca prin doi facultati mari si lati, printr-un masterel mititel acolo, ce mai, femeie culta, scolita, realizata, cu subordonati de dat cu exemplul! Pula Marioara! Iote cum vine nenea, si-mi darama castelul de carti! Pentru inceput, am intrat in sala, m-am asezat timid pe un scaun cat mai departe de "catedra" improvizata din capul mesei, mi-am scos agenda si pixul, asa de ochii lumii si din respect si astept. Dupa primele benganeli, imi dau seama ca fo' juma de ora omul are de gand sa-mi explice cum trebuie sa aplic bunul simt, si cum trebuie io sa folosesc toaleta corespunzator ca sa-mi imbunatatesc conditiile de lucru. Imi fac cruce cu limba si decid ca e vremea sa consult discret ghidul tv pe care il adusesem cu mine (am avut o presimtire), ca vroiam sa vad cand are emisiune diaconescu si daca a merlit sau nu magda (sic!). Numa' bine, trece jumatea de ora si vine omul la tabla, eu incerc sa ignor situatia si penibilul ei, cu atat mai mult cu cat in sala erau oameni cu oarece raspundere si prestanta in institutia unde cu drag si spor semnez condica, cand imi aduc aminte. Toata lumea in scaunele nota de zor ineptiile nenelui, asa ca intr-a doispea cand preda profu de latina si stii ca daca te-ai ars cu corigenta nu intri in bac. Consider ca este timpul pentru inca o cruce cu limba si purced. Aberatiile insa imi descretesc creierul si nu mai pot sa le ignor: analiza pe text, predicate, actiuni complementare, zic gata, m-am intors in timp, sigur am nimerit din greseala in masina vreunuia de mers in trecut si am aterizat la ora de romana. Incep incet sa am bufeuri, ma uit in jur, constat ca unii dintre "colegii mei" nu stiu sa citeasca decat pe silabe, si sunt sigura: m-am intors la ora de romana. Sangele mi se urca la cap, coboara spre picioare, colcaie, neuronii se chircesc, limba refuza sa mai faca gesturi religioase, si SNAP. Ridic mana, timid, asa ca la scoala, ferm convinsa de statutul meu de "eleva" si zic: "daca-mi permiteti!" Oh, ah, zgomote seci de pixuri puse discret pe masa, ochi plini de spaima care transimiteau un mesaj de genul saracilor evrei prinsi in lagar: "nu, nu, nu face asta! taci, nu mai spune nimic si poate scapi!" Incep calm, cu ratiune sa-mi expun un punct de vedere, pe subiect, constand intr-o recitare absolut ad literam al unui pasaj de lege, in speranta ca oamenii vor intelege ca sunt intr-o mare, mare confuzie pe care sunt pe cale sa o lamuresc eu! Si daca vad ca nu se aude nici pas, si omul nu ma intrerupe, prind curaj si fac si un "spirit" de gluma ca deh!, ma gasesc usor amuzanta si vivace!!! Zic: "si daca tot sunteti angajat de institutie sa ne scoliti, n-ar fi mai bine sa ne spuneti intrebarile, noi ne notam raspunsurile, dumneavoastra va luati banii, noi mergem la serviciu si toata lumea-i fericita!?" Aplauze zambarete, rasuri cristaline, buna dispozitie si apreciere vizuala!!! Vax, ioc, zero, zip, nada! Lumea baga capul in pamant, si omul tuna la mine: "doamna (domnisoara boule!) v-am vazut ca cititi (remarcati expresia!) de la inceput, sa nu credeti ca v-am vazut (m-ai vazut sau nu m-ai vazut pitifelnicule?) si pana la urma eu conduc aceasta sesiune asa ca va rog frumos!" Eu siderata, ii spui: "dom'le eu taman vorbeam despre lege, despre contract, despre cum este la noi si despre cum se plica toate astea, nu-mi aduc aminte sa fi citit in timp ce vorbeam, am eu atentie distributiva da' nici chiar asa" incerc je sa dreg busuiocul! Nimic, omul negru cu degetul spre mine, supunandu-ma oprobiului public pentru cum intrerup eu sesiunea(iaca fleosc!) si nu am respect pentru colegii mei care vor sa invete ceva!!! Si atunci se petrece: ma trezesc, si realizez ca platesc trei milioane jumate vechi pe luna la CAS, nu stiu cat la somaj, nu stiu cat la nu mai stiu ce pielea mea, toate oprite din salariul pe care mi-l plateste institutia care l-a angajat pe animalul respectiv si pe care-l plateste la randu-i din banii mei, si mi se ridica cacatul in cerul gurii si incep sa dau cu el inspre destinatar in timp ce-mi adun boarfele, gentoiul de strada si alte acareturi, inclusiv ghidul tv pe care oricum n-avusesem vreme sa-l studiez cum trebuie, si parasesc victorioasa sala cu satisfactia lui "i-am zis io vreo doua!" si cu nervii in pioneze, si ma opresc fix in biroul generalului care dupa numeroase incercari de a ma face sa ma opresc cedeaza si ajunge la concluzia ca in adevar individul ar trebui sa-mi ceara scuze si nu oricum ci in fata colegilor, in schimbul nefacerii publice a respectivei intamplari! De-asta zic!

Nu ma doare-n cur

Desi am o viata sexuala mai mult decat satisfacatoare, ma simt ca o hoasca frustrata. Cateodata imi vine sa mananc o ceafa de proc unsuroasa care sa mi se scurga pe barba pana pe bluza, si sa ma privesc in oglinda! Tot am senzatia ca ce sunt acum ar fi in armonie perfecta cu imaginea creata si atunci mi-ar pieri frustrarea. Sunt inconjurata de povesti de succes, de realizari timpurii ale unor fericiti deplini. Ma umplu de invidie si de sictir oridecate ori imi mai povesteste cate una/unul infatisat modest despre cum e mai rentabil sa te duci sa schiezi in Austria decat in Romania, despre cum serviciile sunt mai bune si totul este minunat, despre cum a vomat marul cu biscuiti fetita lor de un an fix pe scaunul din fata al masinii noi noute, despre cum e sa fii mamica la 25 de ani si tatic cu functie in aparatul de stat! Mi se apleaca de la atata bine si armonie si incununare a tuturor caracteristicilor vietii cotidiene intr-o dulce perfectiune. Totul se reduce la cate iti permiti, ce-ai ajuns, de unde ai plecat si cat ai stat pe drum. Totul se cantareste prin raportul varsta/posibilitati: cu cat varsta e mai mica si posibilitatile sunt mai mari, cu atat se mareste grasimea succesului: "draga eu nu ma plang, la 25 de ani, am un copil frumos, ii multumesc lui Dumnezeu, am ce manca si unde sta, sotul ma iubeste, nu-mi doresc nimica mai mult!" Hai sictir, boarfa trufasa care te vrei nobila-n suflet si-n glezne, despre functiile barbatului care te iubeste nu vorbesti, ca de curvele pe care le plimba iti pot vorbi eu?! Da despre pleasca pe care ti-a dat-o ma-ta si tac-tu de-i zici tu casa, si cealalta de-i zici tu masina nu vorbesti?! Se mai face cate unul, angajat de directorul de ta-su, cu sula moralista de 27 de ani spre vorbaria colectiva, cum ca acasa e "tata" da' la serviciu de "dom' director", ca asa tre' sa fie, asa-i corect si asa l-a educat pe el familia-fara nepotisme!!! Hai sictir si tie, obez ingamfat cu creier in putrefactie, care te imbuibi in pauza de masa la restaurant cu "dom'director'tata", in vreme ce inginerul cu 30 de ani vechime abia de pune o crocheta in gura, sa-ti faca tie planul! Am stat multa vreme in expectativa, urmarind aceste dovezi absolute de realizare a unora de-acelasi leat cu mine, gandindu-ma bine la daca trebuie sa-i admir, sa-i ingnor sau sa-i detest. O mare parte din acest experiment mintal personal s-a bazat pe observatii indelungi ale subiectilor, o alta parte pe clasificarea acestor informatii iar in final trag concluziile.
Cum ajungi se te intampini la 30 de ani? Te simti bine ca traiesti din avans si lichidare si ca-ti plateste ma-ta concediile? Te simti bine ca te-a facut tac-tu sef si-ti da supa la restaurant? Te simti implinit cand locuinta ta e pe numele fratelui ma-tii care ti-a dat-o pentru ca el are mai multe si nu-i mai foloseste? Te simti bine ca fiica-ca ta de un an a vazut Elvetia in excursia platita de nasul de cununie cu braul plin de gologani sau ca-ti faci "spa" la firma sora-tii stabilita in Las Vegas? V-ati simti bine? Sunt sigura ca da, si eu m-as simti bine! Dar implinita, m-as simti implinita?

maentosana poaetica

CA MINE!
“Cand vrei sa-ti sugrumi dusmanul, e mai simplu sa-l iei intai in brate!”
Racine
Reconditionari de bucati de suflet!
Cu clopotei sau fara, cu trupul verde
Sau din alte culori acoperit,
Tot unsuros
Precum un chel descoperit,
Se roaga incontinuu din vremuri nestemate
Pe pietre de tot decolorate.
Cu ochii tinta,
In vorba mutilor de gura
Tot cauta sa afle de pe stanca dura
Pe cine o fi fost facut sa minta!
Mi il imaginez cu viata de necaz
Si cu durere-n zambet imi fac necaz de haz!
Ce mare-asemuire, ce vis urat mi se infata:
La fel ca mine e sarpele in viata!
Si tot ca mine el se taraie,
Prin locuri stinse, de vant atinse, efemere,
Caci asta-i este soarta. Dar cu placere
Se-aluneca pe sloiuri
Si cauta din cand in cand un dram
De mangaiere,
Atunci cand cu iubita
Ori cu iubitul
Se-nfapta in tacere1
Dar numai pentr-o clipa,
Caci totul se plateste,
Se da,
Se ia,
Se daruieste si se-arunca hau
De imbatraneste.
Iar daca nu se-agata de-o ramura de pom
Sfarseste sfartecat
In gheare si in cioc de soim.
Iar unii mai puternici, dornici de-o hrana
Mult prea gustoasa,
Sau doar pusi de altii
Sa minta, sa descoasa,
Au chipul de eroi si mintea de cenusa
Si spun la toti ca-n fapt
Doar sarpele e cela care musca!
Si atunci in negrul mintii mele ma intorc,
Si tac, si-apoi spun si fac
Atata rau
Cat poate face-un vierme unui mort:
De ce voi soimi sau vulturi ce sunteti
Ma hrapariti pe mine si vreti
Ce nu puteti sa-aveti?
De ce voi bufnite taiate-n praf de ura
Si voi sacali ce stati mereu la panda
Nu ma lasati sa mor pe pietre terne
Ori sa traiesc pe marile eterne?
De m-ar ravni un leu, un tigru
Sau un cal,
Indata capul eu mi l-as pleca,
Dar ei isi poarta cu mandrie soiul
Si nu poftesc la salbi ca mine
Reci ca sloiul.
Doar voi, mizeri, nenorociti si-albastri
De ciuda melei ministi
Si-a ochilor maiastri,
Va hazardati sa rupeti
De locul lui un suflet si suneti
Prosti si prosti mai multi
Caci nu stiti
De veninosul meu sarut
Si de neaerata mea imbratisare
Care va poate pune-n sange numai venin si sare!
De-aceea stau pe pietre terne
Si stau pe aeri reci
Privind tacut si singur
Cum se sugruma ape.
Caci vremea mea a fost
Si vremea mea mai este
Si vremea mea va fi,
Ca si maretul Sarpe!
Probabil ca o sa mor cu tot ce am! Nu ma plang! Sa le dea Dumnezeu apa si soare, cat despre mine, de ce sa mint, eu le-as da-o in bot!

DREAM HOUSE

The dream house is big and has an oval mahogany door with two golden handles of each part. The windows are oval too with brown window-shades made from wood. The bell-door sounds like crystal glasses clinked on a ball night. The ground floor is covered with brownish wood parquet just like inside the mountain shuts, only the size is impressive. There is nothing else on the ground floor. No statuettes, no pocket-size fountains, no little tables to put the keys on, absolutely nothing. Just a broad staircase with each step coated in a soft piece of purple red rug. The banisters are golden, imitating the door handles, only the lower extremities are in a shape of a perfect round rose flower. There are fifteen steps limited that way, then the staircase stops just like a big red dressed lady taking a breath for a short while, than the sumptuous ladder breaks in two one part goes to the left, the other to the right, both carrying five steps on the way only to meet again at the entrance of the main floor. The hall is small, has a round table on the front wall and on the table thrones a transparent red vase with black floral trimmings and inside the vase twenty-one yellow roses picket fresh in the morning dew. They are still wet and the dew gets shifting lights from their petals. There are also no painting nor other things hanging or static, just the chocolate like wall paper matching the simple brown carpet with white tassels on the edges. There is one room at each side and the doors look the same: natural wood with golden handles in a shape of a rose flower. Entering the door to the left the first things that catch your eyes are the butter colored drapes hanging on a huge two sided window, both attached with yellow ribbons on the borders of the glass. They are wall sized and fall like milk in a cup of coffee on the cocoa like carpet. The bed faces the east wall. Its middle sized and all around it laying on the floor are little bulky cushions. The bedclothes are white and painted with little bird forms. A wide and fluffy pillow hides a small had with blond curly hair. The child is sleeping with his tiny hands out of the big blanket. He is about four years old and his eyelids movements proves the dreamy faze his in. Everywhere in the room one can see plush toys and colored pencils. A smell of fresh coffee and cooked bread suddenly entered the room and the child begins to open his eyes slowly. As if hearing the blinks of the kids eyelashes, in the other room to the right another pair of eyes opens. They are gray blue just like the other ones, and the hair is curly too. The color instead is firing red and on the white pillow the womans face looks like a canvas painting. Shes on the left side of the huge bed and the crumples of the bedclothes gives the impression that someone else just walked up. Indeed, from the bathroom to the right the water from the shower wakes a smile on her pink lips. The smile gets bigger noticing the two large tulip bunches sitting on the round tables at each side of the door. She gets up of the bed and sits on the chair nearby in front of a big bedside table commode with an oval mirror. She bends her hair and puts over her long satin bed gown a red robe making the hair look even more red. This is the only room with a balcony. A big balcony with lots of lots of flowerpots :red, pink, purple, blue and orange flowers all sorts of kinds. Outside the air is fresh and the sky looks like a mountain lake peaceful and undisturbed. She closes her eyes and takes a hungry breath of fresh air wanting to express a thanking pray to the universe when the door is loudly bumped on the walls and the blond had with little hands and naked feet jumps in her arms forming a ray of blue laser like light traveling seconds from a pair of eyes to another. The child then hides his had on her neck and giggles. She turns and enters the room when a young man dressed in an elegant black suit kiss her on the lips taking the kid for a quick spin in the air. His eyes are like honey and the offspring resembles him with accuracy: the nose, the mouth, ears and hair are alike. Except the eyes, the eyes are his mothers eyes. They seem healthy and happy. In fact they are. And all the joy in the world is gathered in this splendid early summer morning. The dream house is alive and the three of them are blessed with harmony. Life is good. In the end all lives are good. Even if they are lived in dreams. Dreaming is one thing nobody can take away from you and if dreaming keeps you alive i dare you all to dream. Dream on!