maentosana poaetica

CA MINE!
“Cand vrei sa-ti sugrumi dusmanul, e mai simplu sa-l iei intai in brate!”
Racine
Reconditionari de bucati de suflet!
Cu clopotei sau fara, cu trupul verde
Sau din alte culori acoperit,
Tot unsuros
Precum un chel descoperit,
Se roaga incontinuu din vremuri nestemate
Pe pietre de tot decolorate.
Cu ochii tinta,
In vorba mutilor de gura
Tot cauta sa afle de pe stanca dura
Pe cine o fi fost facut sa minta!
Mi il imaginez cu viata de necaz
Si cu durere-n zambet imi fac necaz de haz!
Ce mare-asemuire, ce vis urat mi se infata:
La fel ca mine e sarpele in viata!
Si tot ca mine el se taraie,
Prin locuri stinse, de vant atinse, efemere,
Caci asta-i este soarta. Dar cu placere
Se-aluneca pe sloiuri
Si cauta din cand in cand un dram
De mangaiere,
Atunci cand cu iubita
Ori cu iubitul
Se-nfapta in tacere1
Dar numai pentr-o clipa,
Caci totul se plateste,
Se da,
Se ia,
Se daruieste si se-arunca hau
De imbatraneste.
Iar daca nu se-agata de-o ramura de pom
Sfarseste sfartecat
In gheare si in cioc de soim.
Iar unii mai puternici, dornici de-o hrana
Mult prea gustoasa,
Sau doar pusi de altii
Sa minta, sa descoasa,
Au chipul de eroi si mintea de cenusa
Si spun la toti ca-n fapt
Doar sarpele e cela care musca!
Si atunci in negrul mintii mele ma intorc,
Si tac, si-apoi spun si fac
Atata rau
Cat poate face-un vierme unui mort:
De ce voi soimi sau vulturi ce sunteti
Ma hrapariti pe mine si vreti
Ce nu puteti sa-aveti?
De ce voi bufnite taiate-n praf de ura
Si voi sacali ce stati mereu la panda
Nu ma lasati sa mor pe pietre terne
Ori sa traiesc pe marile eterne?
De m-ar ravni un leu, un tigru
Sau un cal,
Indata capul eu mi l-as pleca,
Dar ei isi poarta cu mandrie soiul
Si nu poftesc la salbi ca mine
Reci ca sloiul.
Doar voi, mizeri, nenorociti si-albastri
De ciuda melei ministi
Si-a ochilor maiastri,
Va hazardati sa rupeti
De locul lui un suflet si suneti
Prosti si prosti mai multi
Caci nu stiti
De veninosul meu sarut
Si de neaerata mea imbratisare
Care va poate pune-n sange numai venin si sare!
De-aceea stau pe pietre terne
Si stau pe aeri reci
Privind tacut si singur
Cum se sugruma ape.
Caci vremea mea a fost
Si vremea mea mai este
Si vremea mea va fi,
Ca si maretul Sarpe!
Probabil ca o sa mor cu tot ce am! Nu ma plang! Sa le dea Dumnezeu apa si soare, cat despre mine, de ce sa mint, eu le-as da-o in bot!